Relaţiile bilaterale ungaro-române în ultimii ani au cîştigat o dinamică puternică, devenind un exemplu de convieţuire în regiunea Central-Europeană. Relaţiile politice, economice, şi de securitate sunt codificate în mai mult de 15o de acorduri, tratate şi inţelegeri.
Reuniunile comune a Guvernului României şi a Guvernului Republicii Ungare au devenit motorul relaţiilor. S-a convenit ca temele abordate de cele două executive să fie cât mai pragmatice, acoperind domenii de interes concret pentru cetăţenii celor două ţări, precum îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, feroviare şi fluviale între România şi Ungaria, dezvoltarea regiunilor de frontieră şi absorbţia fondurilor comunitare pentru aderarea României la spaţiul Schengen sau problematica securităţii energetice şi proiectul Nabucco.

Şefii celor două diplomaţii în întilnirile lor regulate analizează evoluţia relaţiilor de parteneriat strategic dintre cele două ţări. Cele două părţi au reconfirmat dorinţa de a consolida cooperarea româno-ungară pe plan politic, economic şi pentru protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din cele două ţări. „Discuţiile pe care le-am avut şi care vor continua, au scos în evidenţă, o dată în plus, excelenta relaţie pe care România o are cu Ungaria, atât în ceea ce am putea numi relaţiile bilaterale clasice, cât şi cooperarea în cadrul UE”, a declarat ministrul Lazăr Comănescu. „Nu în ultimul rând, am discutat despre rolul minorităţii maghiare din România şi a celei româneşti din Ungaria, adevărate punţi de dezvoltare în continuare a relaţiei cu Ungaria, UDMR-ul fiind un element de stabilizator în legăturile noastre”, a declarat ministrul Kinga Göncz.
Un moment important si solemn in relatiile bilaterale a fost intilnirea presedintilor László Sólyom si Traian Basescu in Miercurea Ciuc la 23.10.2008. la comemorarea revolutiei ungare din 56.